Cămine culturale

Programul prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public, din mediul rural şi mic urban instituit prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 118/2006, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o iniţiativă a Guvernului României, dedicată creşterii calităţii vieţii culturale în mediul rural şi mic urban prin extinderea şi susţinerea infrastructurii culturale existente şi prin diversificarea ofertei culturale.
În această competiție s-a înscris și Primăria comunei Traian care a depus 3 cereri de finanțare pentru construția a 3 cămine culturale în satele Traian, Zăpodia și Bogdănești. Până în momentul de față nu se știe dacă aceste trei proiecte au obținut punctajul pentru a fi aprobate, dar daca acestea vor fi aprobate, căminele culturale vor asigura condiţiile de desfăşurare a activităţilor social-culturale, educative şi economice propuse în planul de activităţi. Printre acestea enumerăm:
Activități culturale
- obiceiuri şi Datini legate de viaţa comunităţii
- înfiinţarea unei noi formaţii de dansuri populare
- sărbătorirea unor evenimente din viaţa comunităţii
- editarea unei publicaţii a comunităţii
Activităţi informative
- simpozioane
- expoziţii
- comemorări
- dialoguri cu specialişti din diverse domenii
Activităţi de educaţie permanentă şi formare profesională
- activităţi de consilere referitoare la educarea permanentă a adulţilor
- cursuri de formare profesională
- calificarea şi consilierea tinerilor de defavorizaţi

Înapoi


Centrul de zi pentru copii

Chestionare

Cum apreciati actuala administratie ?

Foarte buna

Buna

Sub asteptari

Votează